Arhive etichete: extradare

Tudorel Toader, declarații despre extrădarea lui Sebastian Ghiță

Ministrul Justiției Tudorel Toader a dat luni ultimele detalii legate de extrădarea lui Sebastian Ghiță. Acesta a anunțat că va trimite noi documente în Serbia.

„Documentele solicitate se refereau la natura și conținutul faptelor săvârșite. Adică, modul de desfășurare a activității infracționale, pentru că știți că este și condiția aceea a dublei incriminări. Prin urmare, judecătorii din Serbia au solicitat suplimentar referiri cu privire la natura, conținutul, modul de desfășurare a activității infracționale. Documentele au ajuns la Ministerul Justiției săptămâna trecută. Ministerul Justiției a solicitat Curții de Apel Ploiești informațiile necesare. Le-am primit. Astăzi, vom primi de la Curtea de Apel Ploiești originalul documentelor respective și, în momentul în care le primim, le vom trimitem imediat în Serbia. Noi vorbim despre ceea ce au solicitat și răspunsul pe care l-am formulat. Sigur, dacă vor considera necesar să solicite și altceva, imediat vom răspunde.”, a spus Tudorel Toader.